We won 1 gold and 2 silvers at Romanian PR Award

I have some amazing news. We won one gold, 2 silvers at Romanian PR Award which is the most prestigious competition of public relations. And one nomination. It was fantastic for us to be on stage with the best campaigns of the year, with Romania’s top companies and agencies. This was our first participation and all that we’ve done was done in house with almost 0 budget.

🏆PR In-House Team of the Year
🥈SILVER: Budget -, Creativity +
🥈SILVER: NGOs
📋Nomination: Media Relations

Cum am dormit în cuva unui buldo-excavator la EFdeN

Aceasta este una dintre cele mai dragi povești din EFdeN și reflectă dorința de a reuși, de a căuta mereu soluții și de a nu te da bătut orice s-ar întâmpla, dincolo de ușurința de a o spune. Este o poveste însă despre oameni faini, frumoși, despre românii cu care încă ne mândrim, chiar dacă nu îi știm, este o poveste despre un minunat șofer de buldo-excavator.

Era vara lui 2016, Marți, 16 Iunie, ne pregăteam de lansarea oficială.

Era ziua evenimentului cu ENGIE în Săptămâna Inovației. La un an după ce ne întorsesem de la Versailles și încă ne chinuiam să finalizăm casa în Pache Protopopescu, urma să avem acest eveniment foarte important pentru noi.

După săptămâni întregi de lucru aproape non-stop, încă nu reușisem să finalizăm zona de traseu până la casă și promisesem partenerilor că totul va fi gata pentru lansare. Eram în dimineața evenimentului și era un peisaj apocaliptic, casa arăta foarte bine, era pe drumul cel bun, dar din cauza traseului nefinalizat până la casă, locul părea de pe Lună.

Reușisem cu o zi înainte să luăm pietriș (cumpărat), dar nu aveam cu ce să-l întindem în timp util pe o suprafață de sute de metri pătrați. Eram cu 3 ore înainte de eveniment și trebuia să facem ceva pentru a întinde pietrișul rapid. Trebuia să facem asta cu un număr cât mai mic de oameni deoarece toată echipa încă lucra la diferite alte lucruri la casă.

Se lucra atunci la astfalare pe Pache și trecusem pe lângă un buldo-excavator

Mi-am amintit de boldoexcavatorul văzut în urmă cu câteva zile în drum spre șantier, așa că am plecat spre intersecția de la Iancului cu speranța să găsesc excavatorul, mă rugam să fie încă acolo. Am mers și l-am găsit aproape de intersecție, bucuros din depărte, dar era gol. Era 6 dimineața, liniște, răcoare, o lumină frumoasă de vară, câțiva oameni pe stradă. Fiind nedormit de 3 zile, m-am așezat lângă excavator în așteptarea salvatorului nostru, șoferul utilajului magic. Mi-am dat seama însă rapid că este un pericol mult prea mare să adorm lângă buldoexcator și că o soluție mai bune este să dorm în buldoexcavator, așa că m-am culcat în cuva excavatorulca pentru a nu risca. Inevitabilul s-a întâmplat însă, am adormit.

Șoferul m-a trezit cu un bocanc încet aplicat peste picior și cu mesajul ”ce faci? dă-i drumul că trebuie să plec”,

Soferul avea toate motivele să creadă că sunt un om fără adăpost care căuta un loc bun de dormit. Echipamentul de șantier, salopeta murdară, faptul că eram destul de prăfuit după câteva zile alături de barba mult-prea crescută și ochii roșii de la oboseală ajutau în conturarea imaginii mele, de altfel opusă de cea cu care oamenii sunt obișnuiți la evenimente, dar acela nu era un eveniment. Nu încă.

I-am spus că l-am așteptat cu atâta nerdăbdare, cum nu l-a așteptat nimeni niciodată, bucuria mea l-a șocat. Cred că nu trăia tocmai o situatie clasică de viață. 

Eu având privirea omului care l-a întâlnit pe Iisus, i-am oferit 300 ron pentru 5 minute de ajutor, mi-am dat seama că nu am timp să îi povestesc și că banii ar crește șansele de acceptare. A acceptat cu greu, chiar dacă vorbim de niște bani frumoși, pentru că ar fi fost în întârziere și buldozerul avea GPS, dar a zis că ne ajută. Mi-a zis să mă urc în cabină cu el și să îi arăt unde să mergem. Am mers cu el la casă, unde a întins tot pietrișul în doar câteva minute, un magician al faptelor bune.

În tot acest timp i-am povestit ce facem, i-am mulțumit că ne-a salvat dintr-o posibilă situație foarte neplăcută, m-a întrebat de ce naiba au nevoie niște studenți de buldo-excavator la ora aia și cum am ajuns să dorm în cuvă, că nu i s-a mai întâmplat asta niciodată și el a trecut prin multe.

După ce a împrăștiat ireproșabil tot pietrișul, transformând foarte rapid suprafața marțiană în ceva mult mai drăguț și potrivit pentru eveniment, l-am rugat să aștepte câteva secunde să iau banii din portofel și să îi dau. A insistat că nu mai trebuie să îi dau banii, eu am insistat că așa a fost înțelegerea și că 300ron pentru ce a făcut pentru noi este prea puțin, el a insistat din nou că nu ia bani de la studenți voluntari, eu nu m-am dat bătut și am insistat că îi dăm, erau bani dați cu cel mai mare drag și apreciere.

Am câștigat, l-am convins, mi-a zis ”ok, du-te și adu banii’. Am coborât din buldo-excavator să aduc banii, dar a câștigat el, a plecat fără să mai ia niciun ban, riscându-și jobul pentru noi, niște puști obosiți si plini de praf într-o parcare din mijlocul Bucureștiului, lângă o facultate.

Un om simplu care și-a riscat jobul sau salariul pentru o face o faptă bună pentru niște oameni pe care nu îi cunoaștea și care nu îl cunosc pentru că a plecat fără să ia bani, fără să ceară nimic, doar cu sentimentul că a ajucat niște puști dintr-o țară în care nu prea îi ajută nimeni.

Acesta a fost ‘doar’ un șofer de buldo-excavator

Și unul dintre cei mai frumoși oameni întâlniți în toți acești ani, un om așa cum ar trebui să ne dorim să ajungem, un om care m-a motivat de atunci și încâ mă motivează să fiu un om mai bun. 4 ani mai târziu și încă mă inspiră gestul acestui om pe care nici nu îl cunosc. Încer să mă ridic în fiecare zi la nivelul bunătății lui.

Evenimentul a ieșit excelent, proiectul fusese salvat, totul era bine

Bucurie mare, televiziuni, oameni importanți, un eveniment foarte bun datorat într-o foarte mare măsură acestui om extraordinar, un șofer care ne-a ajutat mai mult ca toți miniștri și președinții de până atunci. Mai jos eram la doar câteva ore după întâmplarea de mai sus, ca și când nimic din cele de mai sus nu s-ar fi întâmplat, totul a fost simplu, așa cum se vede mereu din exterior. Aceasta este doar una dintre sutele de #PoveștiDinEFdeN

Complaining is a trap, escape by becoming comfortable with pain

2014 was the year I understood pain, physical, mental and emotional. It is still the toughest experience ever and I really hope it will remain as such because it is very dangerous for health to push the boundaries so much and so many times as much as I did in 2014 and I want to enjoy a long life, if possible.

When you workout you have to reach the limit and push beyond in order to develop your muscle. This is also true in every aspect of you life, reach the limit and push.. But for that you need will, you need energy, you need to not stop and keep going for the long run. And recover, don’t forget to do that.

Push the limits until it hurts.

We were late to design and build the house for Solar Decathlon competition, we didn’t have enough money or people, we had problems with delivery due dates from our sponsors for some of the most important products. We faced problems on maybe every possible aspect and we were all very tired.

I used to stay awake for 2 to 3 days in a row and sleep only when i started to throw of being so tired. From time to time i took a power nap just to forget about all the problems and this was the only way I could relax. We really wanted to make a house to be proud of and we were so close not even getting to competition. Furthermore we had over 100 contracts with companies that we will, people have already put a lot of work and hopes into the project while doing a lot of sacrifices, I was under a tremendous pressure, we all were.

Outside the comfort zone is really really not that sexy

People usually get stuck in their comfort zone because it is cozy and they can control the environment they are in. When you get outside the zone and you go into the unknown it is not as easy and sexy as sharing an online quote. You will suffer, be afraid, feel insecure and very unsafe, you won’t control a thing and you will have to adapt every second, it will be exhausting. You won’t even know if you will like what you will find. Not something you usually sign up for.

Being outside the comfort zone feels as you are sitting alone, in the middle of the night, in an unfamiliar forest and you cannot see anything, but you can hear the wolves. If you didn’t feel this way, you are still in the comfort zone.

Before complaining, ask yourself if it is really that bad

This is a photo always inspired be not to complain. There were times way harder than now, times when people fought for their survival, and they did so by standing up to their values, while not even knowing if they will be alive in the following hours. This is my threshold, I don’t have any reasons to complain before that which, fortunately, is improbable to happen anytime soon.

There is no difference between complaining and finding excuses. I often hear people saying they are not complaining while doing just that. How can you solve something when you don’t even want to acknowledge you are doing a mistake.

Is it worth it?

For me it worth every sacrifice I ever took, I wouldn’t change a thing. When I will die i want to be able to say I do not have any regrets, that I lived the life I wanted to, I never got bored and left this planet (or other) at least a bit better.

You have to have the right expectations about leaving the comfort zone, you won’t be a super hero and it won’t be glamorous, it will be very hard and painful and you may not succeed. The key here is to do it for the right reasons. You should not stop and keep walking regardless of how hard or bad becomes. Of course, there a lots of things you can do in order to maximise your chances or to better enjoy the experience, but this is another story.