10 lucruri învățate în 10 ani – TEDx Târgu Jiu

Pe 15 februarie, peste 100 de persoane au participat la prima ediție de TEDx din Gorj ce a avut loc la Târgu Jiu, a cărei temă a fost Simplitatea, cu ocazia Zilei lui Brâncuși. Un event sold out în câteva ore care a fost foarte foarte bun și nu exagerez deloc. Pentru toate asta merită felicitări IonelMariaAlexandraAndreea pentru că au luptat ca acest eveniment să existe și au demonstrat că se poate.

Au fost niște prezentări excelente, găsiți pe pagina de Facebook a TEDx Târgu Jiu niste micro-rezumate. De-abia aștept în curând și video-uri pentru că mi-au plăcut peste jumătate enorm de mult. Evenimentul a fost moderat de Marco Badea.


La TEDx am vorbit despre 10 lucruri pe care le-am învățat în 10 ani, unele fiind învățate într-un mod foarte dureros (dar asta se întâmplă când ești mai prost), despre cum să construiește o lume mai bună, în fiecare zi, cu fiecare acțiune și despre cum facem noi asta la EFdeN, energiaTa și Future Energy Leaders Romania, 3 dintre proiectele în care sunt implicat și-mi sunt foarte dragi.

  • 1. E ok să nu ai un vis. Dar tot trebuie să-ți cauți unul. Eu nu am avut până foarte târziu, voiam să nu mă plictisesc, să fac lucruri interesante și să dau înapoi și ce am primit eu de la alții. Nu știam că pot visa, nu mi-a zis nimeni asta.
  • 2. Greșește, experimentează. Dă-o în bară și ieși din zona de confort. Când suntem mici, cădem, ne ridicăm și învățăm. Apoi devenim adulți și nu mai vrem să cădem și ne așezăm confortabil în scaunul de adult, de unde învățăm mult mai greu.
  • 3. Potolește-ți ego-ul. Ieși din capul tău și pune-te în locul celuilalt. Can you remove yourself from the equation? Poți să-l înțelegi pe celălalt în cel mai autentic și empatic mod posibil? Nu este deloc ușor. Și fii drăguț mereu cu ceilalți, nu știi prin ce trec.
  • 4. Frustrarea este bună. Dacă devine productivă. Folosește-o. Primul pas către schimbare este să nu fii mulțumit cu situația actuală. Să te plângi pe Facebook nu schimbă nimic, dar dacă acționezi, poți face minuni.
  • 5. Fii atent la ce se întâmplă în jur și anticipează viitorul. 47% dintre joburi vor disparea pana in urmatorii 25 ani, iar 85% dintre joburile din 2030 nu există incă. Ce știi să faci, ce îți place, de ce are nevoie lumea și pentru ce ar plăti?
  • 6. Pe termen lung este mai simplu. Dar nu pe pilot automat. Viața este scurtă, nu pierde timpul, acționează ca într-un domino și tinește sus sus sus pentru că alții te vor ajuta. Sunt mulți oameni mișto, eroi și eroine.
  • 7. Orice schimbare durează. Așa că nu te da bătut. Când am început energiaTa, oamenii ne-au spus că nu are sens, că va dura 25 de ani, că sunt interese, etc. Am creat Comunitatea Prosumatorilor și am schimbat legea în 3 ani. Apoi toți au crezut în noi.
  • 8. Mai bine împreună decât pe cont propriu. Indiferent de tentații. Jumătate dintr-un pepene e mai bun ca un măr întreg. Împreună e și mai fun, chiar dacă este mai greu și mai mult de muncă. Creștem împreună, tot ceea ce se întâmpla în cele 3 proiecte este rezultatul muncii în echipă.
  • 9. Nu renunța pentru că zic alții. Ci doar dacă asta trebuie. Oricât de rău doare, poți să reziști la mai mult, nu te da bătut, mai luptă puțin. Și încă puțin. Dar nu îți irosi timpul, admite că ai greșit, dacă este cazul.
  • 10. Urmărește perfecțiunea. Cât mai des, cât mai aproape. Nu, nu ‘merge și așa’! Fă cât de bine poți și apoi mai încearcă un pic. Este ca la sală, antrenându-te, poți mai mult. Nu te opri. Perseverează.

Mulțumiri Partenerilor evenimentului: Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, ADER-Asociatia pentru Democratie Educatie RespectCasa de Sub PiatraPOZARBINARAlex Merfu PhotographerBiblioteca Județeană “Christian Tell” GorjMargitCasa VeraAnna Summer EventsGorjBizvitamin aqua

Am vorbit despre ”11 Soluții pentru orașe mai bune” la Transylvania Awards

Transylvania Awards e un eveniment de business transilvan, o premieră în business-ul regional și a avut loc la Alba Iulia, pe 6 si 7 septembrie, fiind împărțit în 3 secțiuni: Invest in Transylvania, Startups in Transylvania și Cities & People.

Puteți vedea programul de anul acesta, înregistrările și partenerii evenimentului aici. Fotografii de la eveniment aici.

Cred că este important să discutăm despre orașe mai bune în general și să nu ne pierdem doar în tehnologie, IoT, digitalizare and so on, să ne concentrăm pe toți factorii de calitate a vieții, să avem o privide de ansamblu.

Am găsit o nouă entitate la care să pasăm responsabilitatea, tehnologia! După ce am văzut că primarul nu poate rezolva tot, acum sperăm că o va face tehnologia. We are wrong once again.

Am ales 11 soluții simple, ușor și ieftin de implementat, dar cu impact ridicat, astfel încăt primăriile să nu se plângă că nu se pot implementa pentru că nu au bugete sau pentru că nu există competența și expertiza necesară la nivel local. Prin acestea s-au numărat:


  • Realizarea unui sondaj și identificarea corectă a problemelor și a potențialului de implicare al cetățenilor. Este important ca cei din primărie să interacționeze cu oamenii, nu trebuie să plătească o firmă pentru asta. Scopul principal este de a afla ce i-ar energiza pe cetățeni, unde s-ar implica.

  • Crearea unei strategii simple, vizuale și ușor de înțeles de către cetățeni, care trebuie făcuți parte din implementare și elaborare, inspirați de un vis comun, de un viitor mai bun. Să spună NU strategiilor text de 80 de pagini pe care nici ei nu le știu.

  • Activarea comunității prin diferite abordări și colaborarea dintre mediul public, privat, școli, licee. Începi de la lucruri mici, aduci oamenii împreună prin distracție și continui apoi plin implicare civică și ateliere de lucru.

  • Realizarea unor zone ”instagramabile” în oraș, cu exemple simple și ieftine, cu implicarea comunității în creație și execuție. Avantaj pentru localnici, avantaj pentru turiști. Mai multe zâmbete, mai multă mândrie și mai multă promovare.

  • Înfrățirea cu alte orașe de mărimi similare din alte țări europene, schimburi de experiență și construirea unui brand local (oricât de simplu, dar diferit și făcut cu pasiune și atenție) sunt doar câteva lucruri care pot fi făcute. Eu provin dintr-un oraș mic, Târgu Cărbunești, cu sub 10.000 de locuitori, care le-a făcut pe primele 2 acum 15 ani. Al 3-lea nu era așa simplu pe atunci.

Cele 2 idei principale, dincolo de soluții

Nu ai nevoie de tehnologii și intervenții complexe și costisitoare pentru a face orașele mai bune, pentru că există multe lucruri simple care pot avea impact și în goana după o chestie măreață, primarii uită de multe ori de toate probleme minoare de care cetățenii se lovesc zilnic.

Cu cât primăriile încep să se aproprie de ONG-uri atât la nivel de colaborare, dar și de abordare, cu atât orașele se vor dezvolta mai rapid. În lipsa resurselor, primăriile vor trebui să găsească soluții, să fie creative și curajoase, să implice cetățenii, business-urile, școlile, să fructifice energia și potențialul local.

Mulțumim pentru premiul Transylvania Awards!

Se pare că EFdeN face lucruri bune în a promova România și indirect Transilvania, plus alte chestii bine făcute în zona educației și mediului. Felicitări tuturor câștigătorilor!

O nouă ediție, la anul, undeva în Transilvania

Felicitări organizatorilor și mulțumiri pentru invitație, cred că este nevoie la nivel regional de astfel de evenimente cu potențial de a schimba comunități, de a conecta, inspira și informa. Mulțumiri de asemenea partenerilor evenimentului și Raiffeisen Bank pentru implicare!